Sincer, scriu acest material fără a ști prea multe despre când a apărut MLM-ul în România, și nu vreau să caut pe internet pentru că nu are rost. Vreau să vă arăt ce înseamnă pentru mulți MLM-ul în România deoarece este domeniul care mă pasionează.
Până acum câțiva ani înainte mulți spuneau despre MLM-uri că sunt scheme piramidale sau afaceri gen ,,Caritas”, în ultimul timp acest zvon s-a mai domolit. Motiv?
Eu cred că motivul a fost că deja tot mai multe persoane au reușit în aceste afaceri, astfel, sprijiniți de Social Media prietenii și-au putut vedea foarte mulți prieteni care au reușit. Sau s-au putut vedea chiar pe ei înșiși.
Într-adevar, la inceput erau foarte multe firme care se considerau firme MLM și care, atunci când o personă se înscria, cereau o anumită taxa de înscriere. Acum, din ce știu eu, în momentul actual nu ar mai exista pe piață astfel de firme.
Da, ele pot percepe o taxă minimă în schimbul unui Kit de Start, dar aceste kituri sunt, în general, testere și/sau mostre care te ajuta foarte mult în activitatea de vânzări, asta dacă ai ales să faci vânzări.
În primul rând, haideți să demontăm câteva mituri!
- Nimeni nu are obligația de a vinde, acest lucru este opțional deoarece poți să comanzi produsele doar pentru tine să nu le mai comanzi de la un alt consultant, plus că beneficiezi de reduceri și alte avantaje.
- Iti poți plasa comenzile singur, acum majoritatea firmelor au optiunea de cont online propriu
- Nu ești obligat să aduci alți oameni în rețea, cei care fac asta au un motiv întemeiat: câștiga mai mult în felul acesta, decât din vânzări.
- Nu există obligația de a participa la diferite cursuri/ seminarii. DAR! Aceste seminarii ajută mult la dezvoltarea personală – poți vedea cum oameni simpli au reușit prin muncă.
- În momentul în care ai ales să îți formezi o echipă, ești plătit pe baza unui CONTRACT LEGAL, cu taxe, cu impozitele aferente.
- Poți căștiga în funcție de vânzările personale sau de vânzările echipei. Și da, poți câștiga la fel de mult ca cel/cea care te-a recomandat!